Produse&prețuri







 MIERE DE TEI

Aroma sa ne aminteşte de parfumul florilor de tei. Mierea de tei este foarte bogată în vitamine, mai ales cele din complexul B, amino acizi, polen, mană. Mierea de tei are proprietati antiseptice și este utilizată pentru a trata răcelile, gripele, tusea, astmul şi bronşita. Dizolvă mucusul și curăță gâtul. Acest tip de miere este recomandat persoanelor care suferă de stres și insomnie. Un pic de miere de tei, seara înainte de culcare cântăreşte mai mult decât orice somnifer. Poate fi folosită şi ca un bun calmant al sistemului nervos. Datorită proprietăților sale anti-inflamatorii și anti-septice este ideală pentru a trata crampele și problemele renale. Ajută la scăderea febrei şi la reducerea stărilor de oboseală.   

PREŢ: 20 RON/KG 

MIERE DE SALCÂM CU RAPIŢĂ

Această combinaţie de miere împrumută din beneficiile mierii de salcăm şi din cele ale mierii de rapiţă. Planta de rapiţă conţine proteine, hidraţi de carbon, calciu, fier, fosfor, potasiu, sodiu, glucide, grăsimi, vitaminele A, B1, B2, C, niacin, beta-caroten. Rapiţa îi dă mierii un gust deosebit. Nu este la fel de dulce cum este cea de tei. Are însă bogate calităţi terapeutice. Este recomandată mai ales persoanelor care suferă de boli de rinichi. Este indicată şi pentru tratamentul osteoporozei. Protejează ficatul, splina şi pancreasul de diverse boli. Acest tip de miere are şi substanţele nutritive pe care i le dă salcâmul dar şi vitaminele B1, B2, B6, B12. 

PREŢ: 20 RON/KG

MIERE DE SALCÂM CU PĂPĂDIE
Aceasta este o miere puternic aromatizată. Florile de păpădie au foarte multe proprietăţi terapeutice benefice pentru organism, care se păstrează şi în compoziţia mierii. Din puful florilor galbene albinele culeg nectarul. Consistenta mierii este untoasă, groasă. Mierea de păpădie protejează ficatul, întăreşte oasele, stimulează pancreasul, este detoxifiantă, diuretică şi stimulează vezica biliară. Este utilă şi celor care suferă de afecţiuni gastrice dar şi afecţiuni ale pielii (acnee, micoze etc.) La toate aceste calităţi se adaugă şi cele care provin de la mierea de salcâm.

PREŢ: 20 RON/KG

MIERE DE FLOAREA SOARELUI (în pregătire)

Mierea de floarea soarelui este unul dintre sortimentele cele mai bogate în glucoză. Conţine lecitină în formă pură şi ajută la întărirea memoriei. Energizantă, mierea de floarea soarelui este recomandată persoanelor care au afecţiuni ale aparatului cardio-vascular. Ajută la reglarea tensiunii arteriale şi îmbunătăţeşte circulaţia sanguină. Este indicată pentru persoanele surmenate pentru că ajută la creşterea imunităţii organismului. Mierea de floarea soarelui poate fi folosită cu succes în bucătărie, pentru pregătirea unor variate sortimente de prăjituri. 

PREŢ: 18 RON/KG

MIERE DE SALCÂM (stocul de miere de salcâm este epuizat până la primăvară)

Mierea este un adevărat medicament natural. Calităţile sale antiseptice, antibacteriene şi antiinflamatoare fac din miere un real antibiotic natural. Mierea de salcâm se remarcă prin gustul său parfumat. Este recomandată pentru afecţiunile bronho-pulmonare, răceli, sinuzite, reumatism, pneumonii, afecţiuni cardio-vasculare. Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi memoria. Mierea de salcâm este recunoscută şi sub numele de "hrană vie" pentru că are în compoziţie 435 de substanţe. Printre ele se numără vitaminele B1, B2, B,6, B12, B9, enzime, fitohormoni (hormoni vegetali), acizi: lactic, malic, oxalic, citric; flavonide (substante antioxidante), dextrina, factori antibiotici, dar şi substane minerale (calciu, potasiu, siliciu, magneziu, sodiu, fosfor, cupru, calciu şi sulf). Este preferată de mulţi dintre consumatori pentru că este uşor de asimilat şi de digerat de către organism, oferind  multă energie. Mierea de salcâm poate fi consumată ca atare dar şi ca îndulcitor pentru diverse băuturi, limonade etc. În cantităţi mici poate fi folosită şi de diabetici, deoarece are un conţinut scăzut de sucroză. Din punct de vedere terapeutic are calităţi energizante, tonifiante, laxative, emoliente, expectorante, antiseptice. Stimulează digestia, curăţă ficatul, reglează tranzitul intestinal, îmbunătăţeşte activitatea inimii şi creşte rezistenţa organismului la infecţii. 

PREŢ: 25 RON/KG




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu